germana

PANORAMA SIBIU ↵

Oraşul de Sus – Cartiere, Fortificaţii

Traseul centurii a treia de apărare, care din 1357 împrejmuia tot Oraşul de Sus, urma aliniamentul taluzului tectonic între părţile oraşului. Acesta este flancat de şiruri de case şi contraforturi, şi stăpuns de patru turnuri de poartă, însoţite de numeroase scări şi de rampe carosabile abrupte. În Oraşul de Sus au apărut străzi noi: actualele străzi Timotei Popovici, Tipografilor şi Filarmonicii, pe străzile Gen. Magheru şi Avram Iancu, până la Poarta Sării, ivindu-se case de negustori, iar spre vest formându-se străzile Cisnădiei/ N. Bălcescu şi Măcelarilor/ Mitropoliei. Din 1474, la Poarta Sării s-a construit noua mănăstire dominicană (Neustift), care din 1733 a fost predată Ursulinelor, iar astăzi este folosită de comunitatea greco-catolică. La sud se află fosta biserică dominicană de maici Sf. Maria Magdalena, construită tot în sec. al XV-lea, care în 1716 a fost predată franciscanilor. Până la terminarea bisericii iezuite în 1733, biserica a fost înzestrată şi cu atribuţii parohiale, la 1776 fiind înnoită în stil baroc. La 1558 s-a realizat străpungerea din Piaţa Mare spre „Luncă,” unde la 1659 se mai afla o moară antrenată de cai. În acea piaţă, la 1778, Martin Hochmeister şi-a deschis tipografia, la 1909 amenajându-se Piaţa Schiller, unde la 1923 s-a inaugurat Arhiva Naţiunii Săseşti, actuala Arhivă Naţională de Stat. Pe strada Filarmonicii, la 1878 s-a deschis Casa Societăţii Muzicale Hermania, mai târziu a Filarmonicii, astăzi restaurant. Pe aria bastionului Haller, la 1914 s-a deschis o şcoală evanghelică de moaşe, devenită apoi maternitate, astăzi secţie a Spitalului judeţean. Pe str. Măcelarilor/ Mitropoliei, lângă Piaţa Huet, la 1549 oraşul a cumpărat Casa Altenberger-Pempflinger, ca sediu de primărie – actualul Muzeu de Istorie. Odată cu reformele iosefine, la 1781 a apărut şi rescriptul de concivilitate, în urma căruia şi alte stări/ naţiuni au primit dreptul de a construi în Oraşul vechi. La 1786 a fost sfinţită Biserica Reformată, peste casa orfevrarului Sebastian Hann, situată alături, construindu-se 1786-1787 Casa cu cariatide, destinată văduvei contelui Gergely Bethlen. Mai sus, la 1891 s-a deschis Banca Albina, şi la 1904 Palatul Poştei. La 1906 a fost sfinţită Catedrala Ortodoxă Sfânta Treime a Mitropoliei Ardealului, reîntemeiată la 1864 la Sibiu. Peste drum, la 1914 a fost inaugurat Palatul Seminarului Ortodox, care fusese înfiinţat la 1786 – actuala Facultate Teologică. La mijlocul sec. al XIX-lea au fost lărgite străzile şi demolate porţile oraşului, fostele fortificaţii fiind transformate în parcuri. S-au efectuat numeroase străpungeri ale incintei, amenajându-se rampe de scări. În partea de sud s-au păstrat bastionul Haller şi curtina, transformate în promenadă. Din aceste fortificaţii târzii făcea parte şi Turnul Gros din 1552, pe care la 1788 Martin Hochmeister l-a amenajat ca teatru – astăzi fiind sala de concert a Filarmonicii. Alături, la 1895 s-a deschis Muzeul de Ştiinţe Naturale. Pentru a evita încartiruirile militare, pe aria bastionului Haller, lîngă Poarta Cisnădiei, între 1792 şi 1807 oraşul a construit Cazarma de Infanterie – care la 1986 a fost demolată, aria devenind zonă de parcare. În jurul lui 1900, în Oraşul vechi s-au construit mai multe clădiri publice. Pe curtina bastionului Soldiş, fortificaţie din 1622, la 1879 a fost amenajat Parcul orăşenesc – actualul Parc ASTRA; în 1883 s-au ridicat Orfelinatul evanghelic şi biserica Sf. Ioan (1912) – Casa Luther – găzduind astăzi Casa Teutsch. Alături, la 1904 s-a deschis Baia populară, la 1906 Sanatoriul – curând transformat în Spital de Pediatrie. La 1905 s-a inaugurat Palatul ASTRA – Muzeul şi Biblioteca. Pe str. Cisnădiei/ Bd. N. Bălcescu, care în continuare este corso-ul oraşului, la 1895 a apărut, ca investiţie de credit funciar, noul hotel Împăratul Romanilor; la 1935 a fost construit palatul Art-Deco al Societăţii de Asigurări Prima Ardeleană, iar la 1948 Palatul Telefoanelor – impunătoarele clădiri împărtăşind astăzi plăcuta ambianţă a magazinelor şi a localurilor cu gastronomie stradală.

  Periferie Cartierul Arhitecţilor Doamna Stanca Selimbăr Cartier Selimbăr Dumbrava, Cimitirul, Tropinii Noi Valea Aurie, Tilişca Cartierul Iosefin Arsenal Hipodrom I, III, III, IV BMX artlabs CT3 Suburbia Cisnădiei, C. Dumbrăvii Strand I II Turnișor Ţiglari, Tineretului, Veteranilor Suburbia Turnului Independenţa Suburbia Ocnei, Teresian Zona Industrială Vest Zona Industrială Est Vasile Aaron, Broscărie Guşteriţa Suburbia Elisabeta, Lazaret Simerom Trei Stejari Oraşul de Sus – Piaţa Mică & Piaţa Mare Oraşul de Sus – Cartiere, Fortificaţii Oraşul de Jos – Strada Turnului Oraşul de Jos – Strada Ocnei Piaţa Huet
© Stefan Jammer

↵ PANORAMA SIBIU - PRIMA PAGINA